Criza? Este criza?…
Atenție… cea mai mare capcană și cea mai periculoasă pentru tine și evoluția ta este atunci când cauți cauzele și justificările în afara ta.
Ce se întâmplă? Da, iei măsuri pentru criză – nu pentru tine. „Lupți” și muncești din greu cu ceva mare, din exterior, și la următoarea criză va fi la fel. Și așa întreaga ta viață ajunge să fie măsurată din criză în criză… mereu plină de situații dificile.
Nu spune nimeni să te faci că nu există o situație – dar hai să fim sinceri: criza face parte din viață. Este o normalitate, la fel cum e o ploaie torențială. Și exact așa cum reacționezi la ploaie, reacționezi și la criză: unul se plânge, altul constată și își reorganizează activitatea, iar altul își ia umbrela și merge mai departe să facă exact ce și-a planificat. Însă, indiferent cum, ploaia rămâne un fenomen natural. Așa e și cu criza – e firească, nu o catastrofă.
Dacă vrei să cauți motive în afara ta, vei găsi mereu: „E ianuarie, după decembrie, oamenii nu au bani.” „E februarie, lună scurtă.” „E aprilie, Paștele și alte priorități.” „E iulie-august, concedii.” „E septembrie, încep școlile.” Și tot așa, la nesfârșit. Motive există mereu.
De aici a apărut și metoda mea „Cetatea mea”, pe care o vei regăsi în feedbackurile clienților mei. Ce înseamnă? Să rămâi în cetatea ta și să acționezi de acolo, punându-te pe tine și perspectiva ta pe primul loc.
Mulți spun: „Dar tot pentru mine fac, chiar dacă pornesc de la criză.”
Diferența este uriașă. Pentru că locul din care pornești și gândul din spatele acțiunii îți determină starea, motivația, atitudinea. Îți fac diferența între „greu” și „ușor”, între „luptă” și „normalitate”.
Hai să vezi cum aceeași acțiune poate avea perspective total diferite:
- „Dau preț mai mic pentru că e criză și oamenii nu au bani.”
versus
„Prețurile mele rămân aceleași, dar dacă cineva își dorește cu adevărat și nu își permite, caut o soluție: îi ofer o variantă potrivită pentru cât își permite. Însă asta e o excepție, nu regula. Nu doar iau bani – ci ajut pe cineva care chiar vrea, dar momentan nu poate.” - „Fac program de grup ca să fie mai ieftin decât 1:1 și să am mai mulți clienți.”
versus
„Fac program de grup pentru ca oamenii să aibă materiale clare – slide-uri, teme, repere pe care le pot relua oricând. Pentru ca să se susțină între ei, să se motiveze prin exemplu, iar eu adaug și sesiuni 1:1. Așa creez un program hibrid, nu doar o soluție de criză.” - „Ofer abonamente lunare ca să vină bani și clienți.”
versus
„Ofer abonamente lunare doar atunci când știu sigur că pot să susțin pe cineva aflat la capătul puterilor și care are nevoie de ajutor urgent. O fac nu din lipsă, ci din abundență – pentru că deja am clienți și încasări stabile.”
Vezi diferența?
Criza devine o oportunitate să gândești ca un om bogat. Să o privești ca pe o normalitate și să nu îți irosești energia în ea. Pentru că altfel, după ce trece, realizezi că ai acționat doar „din cauza crizei” și pentru tine nu a rămas decât oboseala. Ai ieșit din cetatea ta.
Adevărul este că ne complacem și dăm vina pe situație: „Românii nu au bani, e criză.” Și apoi ne mirăm că alții au prețuri mari și vânzări. Ba chiar îi criticăm că nu se gândesc la românii fără bani.
Dar hai să fim realiști:
- Ai auzit tu la Volvo să scadă prețurile că e criză?
- Ai auzit la iPhone să ieftinească produsele ca să facă mai multe vânzări pe timp de criză?
- E cumva pustiu la McDonald’s pentru că e criză? Sau tot coadă mare e? Au scăzut ei prețurile?
Dacă ar fi ca „românii nu au bani”, atunci cum se explică:
– Gemuleț are sold-out la cutii în 2-3 minute, inclusiv cutii de 800 lei.
– Curele de piele de 2.500 lei se vând constant.
– În România continuă să vină iPhone, Volvo, Mercedes, BMW…
Dacă „nu sunt bani”, de ce toate acestea merg?
Am clienți care, aplicând ceea ce învață în programele mele, au avut în acest an cele mai mari venituri de până acum:
– ianuarie, dublu față de decembrie;
– august, cel mai bun rezultat din întreaga existență a businessului lor.
De ce? Pentru că i-am învățat să își conducă afacerea, nu să o lase condusă de gura lumii. Să facă lucrurile din pasiune și dorința de a ajuta, nu din frică și justificări.
Mă uit și la viața mea în perioade de criză:
- 2009. Efectele lui 2008 se simțeau în companii. Firma la care lucram a decis să dea oameni afară. Era aleasă fata din subordinea mea. M-am dus la directorul general și i-am cerut să o păstreze pe ea și să plec eu – pentru că eu aveam unde să merg mai departe, ea nu. Răspunsul lui: „Îți dă altcineva mai mult decât ai aici, pe praful ăsta?” (praful = criza). Și eu i-am spus: „Da.” Și așa a fost.
- Pandemia. În 2020, când toți se temeau, eu am evoluat cel mai mult. Am cerut să plec la clienți în străinătate – când firma nici nu mai îndrăznea să întrebe angajații de teamă să nu fie acuzați de inconștiență. Din iunie până în septembrie am fost de 3 ori în Praga, câte 2 săptămâni de fiecare dată. A treia oară am plecat pe stare de urgență.
De ce am făcut asta? Pentru că viața merită trăită fix așa cum este, iar tu meriți să faci ceea ce îți e menit să faci. Să cauți cum poți ajuta prin ceea ce faci, indiferent de „crize”.
👉 Asta e perspectiva mea: criza nu te definește. Tu ești cel/cea care îți definești calea, atunci când alegi să rămâi în cetatea ta și să faci pașii pentru tine, nu din frică.
👉 Dacă simți că și tu te-ai lăsat prinsă de „crize” și vrei să înveți cum să rămâi în cetatea ta și să îți conduci viața și businessul din abundență, te invit la o sesiune de claritate 1:1 cu mine.
Multumesc!
Felis
